Cu ce se curata spuma poliuretanica de pe usi ?

–––––––––––––––––––––––––––––

Cuprins:

1.De ce se indeparteaza greu spuma poliuretanica ?
2.Pasii pentru o curatare eficienta
3.In cat timp se usuca spuma ?
4.Sfaturi de la specialistii Tesal pentru evitarea pe viitor a acestor situatii

–––––––––––––––––––––––––––––

Descopera tips & tricks oferite de specialisti, care iti vor usura munca si te vor ajuta sa previi situatiile neplacute

Fiecare proiect de renovare sau de constructie, indiferent ca este mai mic sau de amploare, implica si o etapa finala de curatare, odata cu terminarea lucrarilor.

Pentru majoritatea dintre noi, decizia unei renovari este de multe ori amanata numai la gandul mizeriei care urmeaza si a curateniei de dupa.

Iar una dintre grijile principale o reprezinta curatarea spumei poliuretanice de pe suprafete.

Daca ai renovat cel putin o data sau ai avut de-a face cu schimbarea unei usi sau poate a unui geam termopan, intelegi la ce ma refer.

Este o adevarata proba de rezilienta si un razboi al nervilor pana vezi toata spuma disparuta de pe usa, geamuri sau chiar de pe podele.

De ce se indeparteaza greu spuma poliuretanica ?

Ca sa intelegi de ce este atat de dificil procesul de indepartare a resturilor, haide sa ne uitam putin la ce este de fapt spuma poliuretanica.

Spuma poliuretanica este o solutie ce se gaseste in forma lichida in tuburi aflate sub presiune.

Are in componenta doua substante active – diizocianat si poliol – care prin agitarea tubului se amesteca si, odata pulverizata la suprafata, se transforma intr-o spuma densa care se intareste in contact cu umiditatea din aer si se intareste.

Surplusul poate fi apoi indepartat cu un cutit sau cu un cutter.

In varianta ideala, vom avea de-a face doar cu acest surplus usor de indepartat.

In viata reala, insa, inevitabil vom avea si grija petelor de pe suprafetele stropite cu spuma.

Datorita faptului ca este un material utilizat atat cu rol de izolare termica si fonica cat si cu rol de etansare si umplere, poate fi folosit in aproape toate zonele din casa, deci si riscul patarii mai multor tipuri de suprafete este mai mare.

Tocmai datorita rolurilor de izolare, de etansare si de umplere, odata intarita va fi foarte greu de indepartat.

Este facuta sa reziste si sa protejeze o perioada indelungata, nu sa cedeze usor, iar aderenta ridicata la orice suprafata si rezistenta la substante chimice dupa polimerizare se transforma din avantaje in dezavantaje.

Pasii pentru o curatare eficienta

In principiu, indepartarea spumei poliuretanice nu necesita foarte multe unelte cat necesita, mai degraba, rabdare.

Cel mai bun moment de a indeparta excesul de spuma poliuretanica este dupa montare, inainte ca aceasta sa se intareasca complet.

Pentru aceasta ai nevoie de un cutter sau o racleta din plastic cu care poti taia si indeparta excesul pana ramane un strat foarte subtire.

Apoi, cu o carpa sau un burete imbibat in acetona sau dizolvant de oja stergi si cureti urmele ramase.

Nu este complicat si te scuteste de multa munca ulterioara.

Daca insa nu ai avut norocul sa poti face asta la momentul potrivit si nici mesterii care au folosit spuma la montaj nu au fost preocupati sa curete la timp, poti trece la pasul urmator.

Odata intarita, spuma devine destul de greu de indepartat, iar procedeul in sine este destul de laborios.

Nu ai nevoie nici aici de unelte speciale sau solutii foarte complexe, insa te sfatuim sa te inarmezi cu rabdare si atentie, daca vrei ca rezultatul sa fie pe masura.

Ce trebuie facut pentru a indeparta spuma poliuretanica de pe usa:

  • Indeparteaza cu un cutter stratul gros de spuma, cat mai aproape de suprafata, avand grija sa nu zgarii sau sa tai suprafata usii
  • Umezeste stratul ramas cu un dizolvant si lasa-l sa actioneze pentru aprox. 10 min
  • Curata resturile cu un burete sau un material usor abraziv (ai grija sa nu se zgarie usa, desigur)
  • Repeta procedeul de mai multe ori, daca este necesar.
  • Imbiba cu dizolvant, lasa sa actioneze si apoi curata resturile.
  • La final, curata zona cu o carpa uscata.

Ca alternativa pentru acetona, se mai pot folosi:

  • Dimexid – dimetil sulfoxid => un medicament antiinflamator ce se gaseste in farmacii si are capacitatea de a dizolva resturile de spuma poliuretanica
  • Solutii cu Cosmofen

Ce sa ai in vedere:

  • NU incerca sa stergi spuma cu apa. In contact cu apa, spuma se intareste mai rapid si doar vei inrautati situatia.
  • Spuma se curata destul de usor de pe metal, sticla si piatra
  • Solventii organici agresivi ar trebui evitati, vor indeparta si stratul de finisaj al suprafetei.
  • Poti folosi smirghel pentru a indeparta spuma de pe suprafete din lemn natur
  • Indeparteaza imediat spuma ajunsa pe piele (nu cu apa!) cu ajutorul unui servetel sau a unei carpe. Curata zona cu acetona si foloseste o crema intens hidratanta pentru ca spuma usuca pielea.

Daca te intrebi cum a ajuns spuma pe unde nici nu gandesti, in timp ce tu cureti responsabil urmele, iti spunem ca nici nu este foarte greu sa se intample asta.

  • prima cauza ar fi experienta si indemanarea celui care a aplicat spuma
  • o alta cauza este dozarea incorecta a cantitatii de spuma necesara
  • folosirea unui dispozitiv de proasta calitate pentru aplicarea spumei

In cat timp se usuca spuma ?

Durata de uscare a spumei poliuretanice depinde de mai multi factori, printre care temperatura, nivelul de umiditate sau cantitatea aplicata.

Ca regula generala, spuma aplicata pe usile de la intrare si ferestre incepe sa se intareasca dupa 20-30 de minute, insa vor fi necesarea pana la 24h pentru a fi complet intarita.

Pe timpul iernii sunt necesare chiar pana la 36 h.

Sfaturi de la specialistii Tesal pentru evitarea pe viitor a acestor situatii

Indepartarea spumei poliuretanice de pe suprafete este o treaba complicata si laborioasa.

Este mai simplu sa previi imprastierea spumei prin locuri nedorite decat sa cureti ulterior spuma intarita.

Cea mai simpla metoda de a evita acest lucru este protejarea suprafetelor cu folie de plastic care poate fi indepartata foarte usor la final.

De asemenea, o idee buna este aceea de a purta haine uzate in timpul aplicarii spumei, pentru a evita efortul curatarii hainelor de urmele ramase pe tesatura.

Dozarea cantitatii optime de spuma si folosirea unui dispozitiv de aplicare de buna calitatea poate fi un alt aspect de care sa tii cont, pentru a evita munca suplimentara inutila.

Iar daca toate acestea ti se par complicate si riscante cand nu ai experienta, cel mai bine este sa apelezi la profesionisti care isi asuma raspunderea pentru calitatea lucrarii si fac tot posibilul pentru evitarea acestor “efecte secundare” nedorite.

La Tesal ai intotdeauna la dispozitie profesionisti care, dincolo de calitatea impecabila a executiei lucrarii, iti sunt parteneri in realizarea oricarui proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.